În direct la GSP TV, antrenorul României, Victor Piţurcă, a vorbit despre înfrîngerea echipei naţionale în faţa Lituaniei.
"Explicaţia eşecului este simplă. Am prins o seară foarte slabă, am pierdut categoric. Nu sunt supărat pe jucători. Am lucrat toată viaţa în fotbal, ştiu ce înseamnă astfel de momente. Responsabilitatea este a mea, mergem înainte, asta e viaţa."
"Nu este un rezultat ruşinos, România nu e o echipă imbatabilă să facă numai rezultate bune. Lituania se ridică la nivelul României. Am plecat cu stîngul, sunt convins că această echipă va mai pune probleme. Acum, ceilalţi adversari îşi vor lua măsuri de precautie", a adăugat selecţionerul.
"Nu m-a surprins că s-a strigat "Demisia!", îmi asum responsabilitatea. Îmi pare rau pentru publicul din Cluj", a spus în încheiere Piţurcă.
Sursa: GSP.RO
No comments:
Post a Comment