Asociaţia "Inima Copiilor" a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru un departament dedicat cardiochirurgiei pediatrice, la spitalul Maria Sklodowska Curie, astfel ca şi în sudul ţării să poată fi operaţi copiii cu boli de inimă.
Înfiinţarea acestui departament permite economisirea multor bani, deoarece pentru astfel de operaţii unii părinţi recurg la călătoriile în ţară, la depărtare, sau în străinătate, iar în anumite cazuri pot fi salvate şi vieţi pentru că distanţa până la un centru de cardiologie pediatrică poate fi prea mare chiar şi pentru transportul în regim de urgenţă.
Micul centru de cardiologie are nevoie de 500.000 de EUR pentru a putea fi înfiinţat, după care se va putea dezvolta - atât prin resurse proprii, cât şi prin generozitatea oamenilor. Putem sprijini şi noi acest efort prin donaţii prin SMS, prin internet, prin bănci, prin procentul de 2% din impozitul anual, prin bannere (precum panoul de faţă) şi recomandare directă cunoştinţelor noastre.
No comments:
Post a Comment